Monografie

Sat, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, situat la 46 km nord-est de reşedinţa judeţului Botoşani, 22 km est de oraşul Săveni, 10 km est de satul Borolea, pe malul drept al Râului Prut, străbătut de la nord-vest spre sud-est de DN 29.

Satul actual Ripicenii s-a înfiinţat pe partea de nord a moşiei Ripiceni, la doi km nord-vest de vechiul sat Ripicenii Vechi, care s-a strămutat în actualul sat Ripiceni, în perioada 1975-1976, când s-a construit barajul lacului de acumulare Stânca-Costeşti.

Satul actual Ripiceni s-a înfiinţat cu lucrători veniţi la fabrica de zahăr înfiinţată în perioada 1900-1902 de către Societatea Dupont (Lachaume) Meilassou & Co, Fabrica de zahăr Ripiceni.

Numele societăţii şi al fabricii s-au schimbat în timp, dar în conştiinţa localnicilor a rămas mult timp cu numele Fabrica Ripiceni sau Ripicenii Fabrică apoi satul constituit la început din locuinţele muncitorilor şi apoi casele din preajma fabricii a adoptat numele Ripicenii Noi, în opoziţie cu satul vechi Ripiceni, numit din aceeaşi perioadă Ripicenii Vechi.

După stabilirea amplasamentului fabricii, în 1900, C. G. Ver­nescu, proprietar în moşia Ripiceni cumpără, prin G. Bohoreanu, de la Aglae Mavrocordat, care vinde prin soţul său Ioan Mavrocordat teren din moşia Dîngeni[1], traseul pe care s-a construit linia ferată îngustă, Dîngeni-Ripiceni, în lungime totală de 28 km, care asigură legătura fabricii de zahăr cu gara CFR Dîngeni. La Dîngeni s-au construit o magazie a fabricii, unde se depozitau materiale ce veneau pentru fabrică sau produse expediate de fabrică, locuinţă pentru angajatul fabricii, s-a amenajat terenul de depozitare a sfeclei de zahăr achiziţionate de la cultivatorii din zonă, care era apoi transportată cu vagoanele la fabrică.

Muncitorii aduşi aici pentru construcţia clădirilor şi instalarea fabricii erau parte străini: italieni - pentru construcţii, francezi - pentru instalarea fabricii dar şi muncitori meseriaşi români din zonă sau din satele mai îndepărtate (dulgheri, zidari, fierari etc.). Cea mai mare parte a muncitorilor români, care au lucrat ca meseriaşi la construirea fabricii, au rămas aici locuind la început în căminele puse la dispoziţie de fabrică apoi, unii căsătorindu-se aici sau aducându-şi familiile, şi-au construit locuinţe proprii în preajma fabricii.

Fabrica a cumpărat succesiv teren[2], a introdus cultura sfeclei de zahăr, a încurajat cultura aceasta pe o arie extinsă, a organizat pepinieră pentru producerea seminţei necesare pentru producţia materiei prime pentru fabrică dar a organizat şi o fermă zootehnică de bovine, pentru valorificarea unor subproduse de la fabrică.

Până la Decretul lege 3697/15 decembrie 1918, fabrica de zahăr de la Ripiceni a devenit stăpân peste 5.416,2326 ha[3] din care 5302 ha sunt trecute în proprietatea Academiei Române la 23 iunie 1919[4]. După expropriere fabrica a rămas cu 401 ha teren cultivabil şi 472,6543 ha terenuri ocupate cu construcţii, anexe, grădini etc.[5].

Fabrica ceruse a i se lăsa în stăpânire o suprafaţă mai mare de teren, pentru pepiniera care asigura sămânţa pentru cultura sfeclei de zahăr, pentru ferma zootehnică; fabrica avea organizat la Ripi­ceni cel mai mare şi mai modern grajd pentru vaci din România.

Evoluţia ulterioară a evenimentelor au dus la lichidarea societăţii, în 1948[6], când terenul trece în proprietatea Statului.

Satul a cunoscut o dezvoltare foarte accentuată într-un timp scurt. În 1912 satul Ripiceni (Fabrica), comuna Movila-Ruptă, cu reşedinţa în Ripiceni, avea 61 case locuite, 2 case nelocuite, 171 familii, 519 bărbaţi şi 280 femei[7], situaţie unică în judeţul Botoşani de atunci, în care diferenţa dintre bărbaţi şi femei într-o localitate este atât de mare.

În 1930 satul Ripiceni este cel mai mare din comună, cu 1.302 locuitori, în 1956, cu 1.110 locuitori, în 1966, cu 1.172 locuitori şi în jur de 2000 locuitori în 2005.

Numele satului, Ripiceni, este moştenit de la numele moşiei şi satului vechi, Ripiceni.

Din anul 1956 adoptă numele simplu, Ripiceni, iar satul vechi cu acest nume este numit Ripicenii Vechi. Din acelaşi an 1956, satul Ripiceni devine centrul comunei cu acelaşi nume iar în anii 1975- 1976 locuitorii tuturor satelor comunei afectate de cons­truc­ţi­a la­cului de acumulare Stânca-Costeşti sunt determinaţi să-şi stră­mu­te locuinţele în satul Ripiceni, stabilindu-li-se străzi cu numele satului de unde veneau.

Cel dintâi locaş de biserică din satul Ripicenii Noi s-a cons­truit în anii 1920-1921 prin contribuţia locuitorilor şi cu aju­to­rul Fabricii de zahăr. Această biserică de dimensiuni reduse era în partea de sud a actualei biserici.

Biserica actuală, Sf. Voievozi Mihail şi Gavril, adevărată cate­dra­lă prin dimensiuni şi arhitectură dar şi prin poziţia pe care o ocupă în cadrul localităţii, a fost construită în perioada 1975-1978, când impunându-se dezafectarea satelor din preajma albiei Prutului, prin amenajarea lacului de acumulare Stânca-Costeşti, demolându-se bisericile din satele strămutate, prin fonduri asigurate de la bugetul de stat şi sub supravegherea ieromonahului Ilarion Neagoe, din par­tea Mitropoliei Moldovei, s-a realizat acest edificiu religios ca şi ca­pela din cimitirul satului, la care s-au folosit şi o parte din materialele recuperate de la biserica demolată din satul Ripicenii Vechi.

La această biserică au deservit preoţii: Sava, Mihai Leucă şi, din 1997, Mihai Tănase, care prin strădanii deosebite a început şi se apropie de sfârşitul efectuării picturii interioare, în frescă, cu foiţă de aur.

Şcoala din satul Ripicenii Noi sau Ripicenii Fabrica îşi începe ac­tivitatea la 1 septembrie 1918, cu primul învăţător Eugen Că­ră­u­şu, într-un local pus la dispoziţie de administraţia fabricii de zahăr. La 1 septembrie 1924 se dă în folosinţă localul propriu pentru şcoa­lă, cu două săli de clasă şi dependinţe. Şcoala func­ţi­o­nează cu patru posturi didactice: Gh. Bart învăţător director, Aurel Bart, învăţător, Ana Bart şi Profira Şeremet, învăţătoare. Şcoala din Ripicenii Fabrica cunoaşte o dezvoltare şi importanţă deosebită, atrăgând şi copiii din satele învecinate, care vor veni să înveţe carte aici. Din 1946 aici funcţionează gimnaziul unic cu clasele I-VII şi apoi şcoală cu clasele I-VII, la care urmează clasele V-VII şi absolvenţii clasei a IV-a din satele Ripicenii Vechi, Bold, Movila Ruptă, Cinghinia, Zahoreni, Caraiman etc.

Localului din 1924 i s-au adăugat succesiv alte săli de clasă, ajungându-se în 1974 la nouă săli de clasă.

La 1 septembrie 1975 s-a dat în folosinţă localul nou de şcoală cu 16 săli de clasă, două laboratoare, două ateliere şcolare, clădire eta­jată, cu structură de rezistenţă, pereţii din cărămidă pe temelie de beton.

Din 1964 şcoala a funcţionat cu clasele I-VIII iar din 1969 s-a tre­­cut la învăţământul de 10 ani, aici concentrându-se copii de vârstă şcolară veniţi din toate satele dezafectate ale comunei Ripi­ceni, din perioada 1975-1976.